Îmi doresc să încep această poveste prin a spune că atunci când îți oferi timp să întâmpini o nouă zi plină de posibilități, să îți creionezi intențiile și să o proiectezi așa cum îți dorești să fie, lucrurile, pur și simplu, se întâmplă. Exact așa a fost și primul pas pe care l-am făcut către crearea brandului The Awake Box.
Știu, este dificil să îți stabilești o rutină în care să fii atent atât la interiorul, cât și la exteriorul tău. În perioada în care am creionat ideea brandului, mergeam la diferite workshop-uri de dezvoltare personală, la sesiuni de yoga, cochetam cu meditația, citeam mult șamd. In această nouă lume în care am pășit am întâlnit oameni speciali, care au contribuit la evoluția mea și la gradul meu de conștientizare.
În dimineața zilei de 29 iunie, m-am trezit, mi-am făcut cafeaua (o rutină pe care am început-o în perioada pandemiei), mi-am aprins o lumânare (lucru care mă liniștește și îmi dă impresia că cineva veghează asupra mea și este alături de mine) și mi-am început ziua de lucru.
Dintr-odată, ca un licurici, așa cum am scris în jurnalul propriu, ideea brandului a venit și s-a așezat comod în gândurile mele. Inițial, îmi răsuna în minte AWAKE BOX, AWAKE BOX, AWAKE BOX… M-am așezat pe canapea și m-am întrebat ce înseamnă acest gând. Mi-am dat seama imediat! O idee frumoasă, autentică, născută din interiorul meu. Răsunându-mi în cap aceste două cuvinte, m-am gândit că „trezirea” va oferi oamenilor timpul de care au nevoie pentru a explora minunata lume din interiorul lor.
Inițial, am gândit Awake Box ca fiind o cutie în care oamenii să găsească exact lucrurile care pe mine m-au ajutat sa evoluez din punct de vedere emoțional, spiritual, profesional și așa mai departe. Cam din toate punctele de vedere. 😊
Astăzi, Awake Box este un proiect foarte drag mie și conține 4 cutii diferite, fiecare având rolul ei pentru cel care o primește. Sper să vă bucurați de aceste cutii și să le dăruiți cu drag acelor persoane care au nevoie să își găsească motivația interioară, să își asculte cu atenție corpul, gândurile și emoțiile și să își schimbe concepția asupra vieții și a tuturor aspectelor sale.